Experienţele vieţii nu au bătut la uşa înţelepciunii umane, pentru a ne motiva într-un fel sau altul, că trebuie să trăim această viaţă prin subordonarea noastră asupra circumstanţelor prezente. Aici sau acolo, în jurul nostru sau departe de noi, un lucru îngrozitor îşi face apariţia în viaţa mondenă: omul trebuie să decidă, prin alegerea sa, viaţa sau moartea.
Prin moarte, acesta se întelege că sinuciderea este soluţia perfectă pentru eliminarea problemelor existente: relaţii eşuate, o viaţă neîmplinită, droguri sau alte surprize omeneşti. Prin supravieţuire, acesta îşi asumă faptul că orice ar face omul, acesta nu va înţelege, şi nici nu va putea cuprinde, scopul şi motivul existenţei sale.
Întreaga lume, fiecare om, fiecare persoană este în căutarea unei spiritualităţi, prin care să îşi auto-motiveze idea esenţială, precum că viaţa merită să fie trăită. Astfel dar, spiritualitatea pentru mulţi, devine o globalizare a spiritualităţii umane, un obiect care poate fi stopat de unii şi manevrat de alţii.
Intr-o asftel de societate (şi lume) este crucial să ne îndreptăm privirea asupra impactului etern, care trebuie să aibe o explicaţie pentru un om derutat. Eternitate sau mortalitate? Sinucidere sau supravieţurire? Care este scopul vieţii? Unde este Dumnezeu atunci când omul devine o creatură ucigaşă? Unde sunt principiile vieţii?
Unde este Dumnezeu, ai spus? Cred că trebuie să reformulăm această întrebare: unde este omul când aceste lucruri se întâmplă? Cine este cel nemulţumit de viaţă: Dumnezeu sau persoana creată de El? Cine este cel care şi-a pierdut randamentul vieţii: Dumnezeu sau omul creat de Acesta?
Vrei o sinucidere? Aleargă departe de Dumnezeu!
Vrei o viaţă împlinită? Aleargă spre Dumnezeu!
Scris de Cosmin Pascu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu